Avertizare meteo: Vijelii, grindina si ploi torentiale de duminica si pana marti. Va ploua cu 50-75 litri/mp

Avertizare meteo: Vijelii, grindina si ploi torentiale de duminica si pana marti. Va ploua cu 50-75 litri/mp

Perioada de canicula va fi urmata de una de instabilitate atmosferica, cu vijelii, grindina si ploi torentiale.

De duminica si pana marti dupa-amiaza in sudul si sud-estul tarii, va ploua torential, cu 50-75 litri/metrul patrat in 48 de ore, iar local chiar peste aceasta cantitate, informeaza Ministerului Apelor si Padurilor.

„Din punct de vedere meteorologic, in dupa-amiaza zilei de sambata si noaptea de sambata spre duminica (01-02 iulie), local in nordul, centrul si nord-estul tarii, precum si in zona de munte, mai ales in Carpatii Orientali, instabilitatea atmosferica va fi temporar accentuata si se vor semnala vijelii, grindina si averse torentiale” anunta Ministerului Apelor si Padurilor, intr-un comunicat dat publicitatii vineri dupa amiaza.

Potrivit sursei citate, incepand de duminica si pana marti dupa-amiaza instabilitatea atmosferica va fi „deosebit de accentuata” in sudul si sud-estul tarii, unde se vor acumula cantitati importante de precipitatii de 50-75 litri/mp in 48 de ore, iar local chiar peste aceasta cantitate.

In aceste conditii, autoritatile se asteapta ca incepand din dupa-amiaza zilei de duminica si pana in seara zilei de marti, sa se produca scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie, viituri rapide pe raurile mici, cu posibilie depasiri ale cotelor de aparare in bazinele Jiu superior si mijlociu, Gilort, afluentii Oltului mijlociu si superior, Vedea – bazin superior, Teleorman, Arges – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si Ialomita.

(Sursa: Ziare.com)

Părerea ta despre acest subiect:

Leave a Comment