Macron si noi

Macron si noi

Recomand tuturor documentarul realizat de TF1 timp de 200 de zile de campanie franceza intitulat „Macron: culisele unei victorii”.

Inconjurat de o camarila de tineri smart, Macron defileaza in triumf de la o intalnire la alta, redacteaza discursuri, merge in uzine si vorbeste despre viitor si despre Europa.

O campanie croita pe model american a adus Frantei cel mai tanar presedinte din istoria sa.

Pornit de la 14% in decembrie 2016, Macron a obtinut 66% duminica trecuta. A confirmat de asemenea supozitia unui centrist care bate partidele clasice, reteta ce poate fi repetata si in alte parti.

Ce inseamna Macron pentru noi, ca romani si europeni?

Alegerea lui Emmanuel Macron in Franta este momentul unui optimism sobru. Rezultatul este unul net in favoarea unei Frante plasate in centrul Uniunii Europene – candidatul si-a asumat aceasta pozitie in timpul campaniei cu curaj si responsabilitate.

Emmanuel Macron a pariat si a castigat cu campania lui eurocentrica.

Intr-un context in care suntem obisnuiti ca politicienii sa dea vina pentru lucrurile rele pe Bruxelles si sa-si insuseasca succesele, Europa ii datoreaza lui Macron retorica echilibrata. La fel ii datoreaza si lui Mark Rutte in Olanda.

Ambii vor juca un rol important de acum in Europa, la fel cum o vor face toti cei care rezista tentatiei populiste.

Din cand in cand, este bine sa mai zicem cate-un „Doamne-ajuta” pentru lucrurile bune pe care le aduce Europa, iar astazi este o astfel de zi.

De ce este insa si un moment sobru? Pentru ca de la criza financiara incoace oamenii au pierdut increderea nu doar in economie, ci si in clasele politice care au fost vazute ca exponenti ai ei.

Provocarea zilelor noastre este cum sa dam glas acestei nemultumiri, fara sa recurgem la solutii extreme, aducatoare de razboi si suferinta, cum sunt nationalismul si comunismul.

Va trebui sa-i ascultam cu atentie pe cei sedusi de retorica doamnei Le Pen, a lui Heinz-Christian Strasche in Austria sau a lui Geert Wilders in Olanda. Sa nu uitam ca toti cei mentionati au un electorat de peste 20%.

Iata insa ca un mesaj de centru, echilibrat, ca cel al lui Emmanuel Macron, poate fi un raspuns cu care oamenii pot rezona. Macron nu este un OZN, cum il descrie o parte a presei, ci raspunsul formulat intrebarii de mai sus: cum raspunzi nemultumirii legitime a oamenilor in privinta economiei si, in acelasi timp, nu cobori panta ideologiilor cauzatoare de razboi si saracie.

Macron va modela Uniunea Europeana

In vestul Europei, pana acum suntem la doua din doua victorii posibile. Cu atat mai mult, aceste victorii au fost in cele doua tari unde in 2005 a fost respins cu fermitate proiectul unei constitutii europene.

Urmeaza Germania, unde lupta se va da tot intre doi eurocentristi, Angela Merkel si Martin Schulz.

Acesti invingatori ai alegerilor vor avea un mandat important pentru a modela Uniunea Europeana. Practic, vom avea o intreaga garnitura de lideri dinamici si ambitiosi, gata sa organizeze lucrurile conform propriei viziuni si cu un mandat greu in spate. Acesti lideri vor determina si dinamica Brexit-ului, in ciuda faptului ca mandatul de negociere a fost deja trasat.

Ei vor lua si decizii fundamentale, cum vor fi proiectul apararii comune sau viitorul NATO. Alaturi de acesti oameni, Romania va conduce lucrarile Consiliului UE in prima parte a lui 2019.

In acest context, Romania unde se va plasa? Inspre modernitate sau inspre o democratie nationala de tip Viktor Orban, in care statul de drept este erodat treptat? Alegerea unui drum sau altul astazi va fi o decizie la fel de importanta ca cele mai mari decizii luate in istoria Romaniei moderne.

Alegerea neobisnuita a unui centrist in fruntea unei miscari pornite anul trecut poate pune semne de intrebare si partidelor de la noi.

Nu stiu cum vor reactiona partidele mainstream de acasa, pot insa spune ce au facut pana acum: au ignorat sansa dupa sansa de a avea o reforma interna si in momentul de fata este imposibil pentru ele sa produca un Macron.

De ce? Va vor spune tinerii de buna credinta din aceste partide: pentru ca un Macron ambitios si valoros ar fi fost demult dat la o parte de un baron local interesat mai degraba sa-si puna baiatul, secretara sau mama pe liste.

Aceasta criza de resurse umane se vede de ani buni, iar reforma in partide a insemnat mereu aducerea unor nume celebre din societate (doctorul Danaila, Mihai Sturzu de la Hi Q) si plasarea lor pe post de vitrine, in timp ce afacerile din interior au mers mai departe.

Cred ca USR are sansa sa promoveze un alt model, pornind de la realitatea ca majoritatea oamenilor din el au venit din afara politicii, de bunavoie, dorind in mod autentic schimbarea. Acest partid are sansa sa creasca si sa dezvolte acesti nepoliticieni, bazandu-ne pe fondul bun de valori pe care le au si pe probitatea lor profesionala.

In momentul de fata, cineva din Romania urmareste cu foarte mare atentie ceea ce s-a intamplat in Franta. Acel cineva are trasaturile si calitatile unui Macron. Forma in care el se va integra in politica romaneasca va fi decisiva pentru alegerile din 2019 si 2020.

(Sursa:Ziare.com)

Părerea ta despre acest subiect:

Leave a Comment